Parinte model

În noiembrie 1958 renumitul scriitor John Steinbeck primea de la fiul său Thomas, pe atunci în vârstă de 14 ani, o scrisoare prin care acesta își anunța părinții că s-a îndrăgostit. Ce îi spui fiului atunci când acesta întâlnește pentru prima dată dragostea? Cum îl încurajezi și cum îi alungi temerile? Iată, în continuare, minunatul răspuns al lui John Steinbeck.

New York
10 noiembrie 1958

Dragă Thom,

Am primit scrisoarea ta în această dimineaţă. Îți voi răspunde din punctul meu de vedere, urmând ca, desigur, Elaine să îți răspundă dintr-al ei.

În primul rând: dacă sunteţi îndrăgostiți, e un lucru bun; este cel mai bun lucru care se poate întâmpla oricui. Nu lăsa pe nimeni să-l facă mic sau neînsemnat în ochii tăi.

În al doilea rând: există mai multe tipuri de dragoste. Unul este acel lucru interesat, meschin, zgârcit și egoist în care unii utilizează dragoste pentru a-și da importanţă. Acesta este tipul urât şi schilodit. Celălalt este o revărsare a tot ceea ce este frumos în tine – de la bunătate, la consideraţie şi respect – nu numai respectul în plan social, ci un respect mult mai mare care vine din recunoașterea unicității și valorii unei alte persoane. Primul tip te poate face sa bolnav, mici şi slab, în timp ce cel de al doilea poate revărsa în tine forță și curaj și bunătate. Și chiar o înțelepciune pe care nu știai că o ai.

Spui că nu este un foc de paie. Dacă simți atât de profund, atunci cu siguranță că nu este un foc de paie. Dar nu cred că mă întrebi ce simți. Tu știi asta mai bine decât oricine altcineva. Ce îți dorești este ca eu să te ajut cu ceea ce ai putea face în această privință, iar acesta este un lucru pe care pot să ți-l spun.

Acordă-i gloria pe care o merită şi bucură-te de ea şi fi recunoscător pentru asta. Darul iubirii este cel mai bun şi mai frumos dar. Încercă să-l trăiești din plin. Dacă iubeşti pe cineva – nu există nimic rău în a spune asta – trebuie doar să-ți amintești că unii oameni sunt foarte timizi şi, uneori, declarea iubirii trebuie să țină cont de această timiditate.

Fetele au un mod de a şti ceea ce simți, dar, de obicei, le și place să le spui ceea ce simți.

Uneori se întâmplă ca, dintr-un motiv sau altul, sentimentele tale să nu fie împărtășite, însă aceasta nu înseamnă că tot ceea ce simți este mai puțin bun sau mai puțin valoros.

Și, nu în cele din urmă: știu ceea ce simți pentru că și eu am simțit așa si sunt sunt bucuros că ți se întâmplă și ție.

Vom fi bucuroşi să o întâlnim pe Susan. Va fi foarte binevenită. Iar Elaine va face tot felul de pregătiri pentru că așa este felul ei și va fi şi ea foarte bucuroasă. Şi ea știe despre iubire şi poate că îți va fi mai de folos decât pot eu să îți fiu.

Şi nu vă faceţi griji că vă veți pierde iubirea. Dacă este adevărată, nu se va întâmpla. Principalul lucru este să nu vă grăbiți. Nimic din ceea ce este bun nu se pierde.

Cu dragoste,
Tata

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: