POZA COPILUL SI VULTURUL

Kong Nyong, copilul care a supravieţuit vulturului

Cum se numea bărbatul care s-a pus, cu sacoşele în mâini, în calea tancurilor din Tiananmen? Cine era adolescenta afgană pe care a fotografiat-o Steve McCurry în 1984 şi care a devenit “icon”-ul refugiaţilor din întreaga lume? Cine era bărbatul care s-a aruncat în gol din unul din turnurile gemene, la atentatele din septembrie 2001? Ce s-a întâmplat cu copilul subnutrit din celebra fotografie cu vulturul aflat la pândă, distinsă cu premiul Pulitzer a lui Kevin Carter?

Nu sunt acestea câteva din întrebările pe care fiecare ni le punem atunci când privim unele din cele mai celebre fotografii din istoria recentă? Pentru că toate aceste mari fotografii sunt înconjurate – chiar şi acum, în epoca internetului şi a informaţiei – de o mulţime de mituri ţesute în jurul lor.

Cum e cazul fotografiei copilului sudanez, ghemuit sub privirile flămânde ale unui vultur, care, an de an, în fiecare lună martie, este “aniversată” în presa din întreaga lume. Cu toate acestea, povestea din jurul ei continuă să fie una în mare parte falsă.

Ştim că fotografia a fost realizată în martie 1993, în Sudan, în apropierea unei tabere ONU. Că a fost realizată de fotograful Kevin Carter, a fost publicată prima oară în The New York Times şi că a primit Premiul Pulitzer un an mai târziu. Mai ştim că fotograful s-a sinucis peste alte câteva luni, spune-se măcinat de remuşcări pentru că nu ar fi salvat copilul din ghearele vulturului şi pentru că un val de indignare şi de critici s-a abătut asupra lui din această cauză.

“Kevin Carter a fotografiat această ipostază şocantă, însă nu a reuşit să o ducă la un centru de ajutor, pentru că era însoţit de zeci de soldaţi în momentul în care a făcut poza.

Cei de la New York Times au publicat un material în care arătau cu degetul către Carter, acuzându-l că nu s-a asigurat că fetiţa este în siguranţă, dusă la un centru de recuperare – care potrivit unor surse s-ar fi aflat la numai câteva sute de metri depărtare.

Tumultul care a luat naştere de la publicarea acestei imagini a fost unul impresionant, iar Carter nu era pregătit să fie în mijlocul lui. Astfel, măcinat de gândul că ar fi putut face mai mult, că i-ar fi putut salva viaţa fetiţei, Kevin Carter s-a sinucis la puţin timp după ce a primit premiul Pulitzer pentru fotografie”.

Fragmentul de mai sus l-am găsit publicat, în limba română, pe site-ul Antenei 3, într-un articol de acum două luni. Şi alte publicaţii, bloguri şi site-uri, de la noi sau de aiurea, spun cam la fel povestea. Dar…

Nu e uşor să te opui legendelor. Cu atât mai puţin atunci când este vorba de astfel de tragedii. Dar, uneori, e bine să încerci să repui adevărul în drepturi. Chiar şi la – azi-mâine – douăzeci de ani de la acel moment.

Fotograful sudafrican Kevin Carter a vizitat, pentru prima oară în viaţa sa, satul sudanez Ayod în 1993, pentru a documenta foametea şi războiul din această ţară. Înainte de a pleca, a văzut o mogâldeaţă subnutrită, ghemuită în ţărână, în acelaşi plan cu un vultur, metaforă reprezentativă a ceea ce se întâmpla atunci în acele locuri, una din cele mai mari catastrofe umanitare ale secolului XX.

Carter a aşteptat 20 de minute ca vulturul să-şi întindă aripile, pentru un efect şi mai dramatic, dar până la urmă, a apăsat pe declanşator. Apoi a alungat vulturul, s-a aşezat sub un copac şi şi-a aprins o ţigară, mişcat de ceea ce probabil i-a trecut prin minte privind intens scena în acele 20 de minute de aşteptare. Unele surse vorbesc că ar fi izbucnit în lacrimi…

Sudafricanul a părăsit Ayod convins că a reuşit o fotografie rară, valoroasă. Aşa a fost. The New York Times a publicat-o după doar câteva zile, cu un efect şi într-un context de care el nu a avut habar. Opinia publică a fost ultragiată, reproşându-i că nu a făcut nimic pentru a salva copilul din ghearele vulturului. Îl acuzau că el este adevăratul ucigaş din poză, nu pasărea. La un an distanţă, a câştigat premiul Pulitzer şi apoi s-a sinucis.

Nimeni nu l-a văzut, însă, murind pe acel copil şi însăşi imaginea dezminte acest destin tragic. Cel puţin în parte. La o privire mai atentă, se poate observa pe mâna dreaptă a micuţului o brăţară din plastic, cum aveau toţi copiii din tabăra de ajutor şi hrană, instalată nu la sute de metri sau un kilometru, ci chiar la câţiva paşi de locul cu pricina. În fotografia mărită, se observă şi se poate citi pe brăţara, cu albastru pe alb, codul “T3″.

Carter a fost criticat că nu a ajutat copilul şi întreaga lume l-a considerat mort, deşi nici fotograful însuşi nu l-a văzut murind. A făcut fotografia şi a plecat, după câteva minute. Realitatea este că minorul era tratat şi îngrijit în tabăra în care lucrau voluntarii francezi ai unui ONG. Deci nu era o tabără ONU.

O reabilitare necesară, după aproape două decenii

Anul trecut, cotidianul spaniol El Mundo a plecat în căutarea adevărului. Ajuns în Aydo, jurnalistul Alberto Rojas a reconstituit piesele puzzle-ului. Florence Mourin coordona echipa medicală din acel dispensar improvizat, la acea dată: “Se foloseau două litere: T, pentru copiii cu subnutriţie severă, şi S, pentru cei care aveau nevoie doar de alimentaţie suplimentară. Numărul indică ordinea sosirii în tabără”. Adică minorul din fotografie avea subnutriţie severă şi a sosit al treilea în centru. A! Şi a supravieţuit vulturului, foametei şi legendelor create de occidentalii indignaţi.

Plecând de la aceste premise şi sperând că acel copil, acum adult, încă mai trăieşte, jurnalistul spaniol a plecat în căutarea lui. Întrebând mai mulţi săteni despre băiat şi înarmat cu sute de copii ale celebrei fotografii, a găsit o primă pistă. O femeie care lucra, alături de voluntari, în anul 1993, pe nume Mary Nyaluk, i-a spus mai întâi că nu e vorba de o fetiţă, ci de un băiat. Şi că se numeşte Kong Nyong şi locuieşte în afara satului.

De aici până la locuinţa lui Kong a mai fost un pas. Aici, ziaristul El Mundo a găsit familia copilului. Tatăl său l-a identificat, a confirmat faptul că a supravieţuit vulturului şi că a trăit şi a ajuns la maturitate conştient de faima sa în lumea occidentală. Din păcate, avea să afle Alberto Rojas, Kong Nyong a murit în 2008 de febră galbenă.

Later Edit: În fotografie e tatăl lui Kong, pozat anul trecut, de jurnalistul El Mundo. Mersi, Marius.

Reportajul realizat de El Mundo repară o nedreptate care i s-a făcut lui Carter. Acesta nu a abandonat copilul într-o situaţie de pericol. Era deja în tabăra ONG-ului francez, se afla sub îngrijire, iar vulturul fusese alungat înainte să plece de la faţa locului. Dovadă că Nyong a şi supravieţuit momentului şi chiar a devenit o mică vedetă locală.

În plus, mai mulţi fotografi consultaţi de spanioli susţin că Kevin Carter ar fi aplicat un efect fotografiei, făcând să pară vulturul mult mai aproape şi ca şi cum ar sta la pândă, când, în realitate, între pasăre şi copil distanţa era de peste 20 de metri. Cel puţin aşa susţin fotografii Jose Maria Arenzana şi Luis Davilla, care au realizat, la viaţa lor, fotografii cu o tehnică similară celei folosite de Carter, în aceeaşi zonă, cu un teleobiectiv.

Iar în ceea ce priveşte sinuciderea lui Carter, reportajul realizat de spanioli susţine că fotograful nu şi-a luat viaţa din cauza acelei fotografii şi a criticilor primite. Se pare că sudafricanul era o persoană foarte depresivă şi care mai încercase o dată, cu zece ani înainte de acel moment, să se omoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: