Marea Britanie nu este singura ţară de pe Glob care se poate lăuda cu numărul mare de castele bântuite pe care le are. La acest capitol, România se dovedeşte a fi un rival demn de luat în considerare. De la Castelul Corvinilor din Hunedoara, la Castelul de la Poenari – Argeş, Castelul Bran, Castelul Cantacuzino din Buşteni, până la conacele din Prahova, Castelul Iuliei Hasdeu şi Castelul Banffy de lângă Cluj, toate se mândresc cu nenumărate cazuri de bântuire. Astfel, Anglia nu are, neapărat, cele mai multe fantome, ci doar cele mai mediatizate
Castelul Banffy – comuna Bonţida, jud. Cluj –
Între anii 1437 şi 1543, familia Banffy a construit în Bonţida, aproape de Someşul Mic, un castel cu patru bastioane, unde membrii ei au locuit până în anul 1944, când au fost evacuaţi de germani, care voiau să transforme castelul în spital militar. Aşa s-a şi întâmplat, palatul funcţionând ca spital militar, până la terminarea războiului. În tot acest timp, numeroşi militari au murit în incinta castelului, fie din cauza rănilor, fie din cauza bolilor de care sufereau. După război, într-o parte a castelului a ajuns să funcţioneze o cooperativă agricolă, după care clădirea a servit ca depozit pentru diverse materiale. Recent, fundaţia „Transylvania Trust” a alocat două milioane de euro pentru a restaura o aripă a castelului şi capela. În prezent, castelul Banffy este renovat în proporţie de 20%. Pentru o restaurare totală, ar fi nevoie de aproximativ şapte milioane de euro.
Datorită frumuseţii sale arhitectonice, castelul Banffy este supranumit „Versailles-ul Transilvaniei”, dar lucrul pentru care a devenit cu adevărat cunoscut, îl reprezintă bântuirile de fantome. O mare parte din distrugerile produse castelului au fost făcute de germani, pe vremea când foloseau clădirea ca spital militar. Prezenţa lor la castel a inspirat ani de zile jocurile copiilor din sat, care se adunau seara acolo, pentru a se juca de-a soldaţii. Băieţii trimişi de părinţi cu oile la păscut urcau animalele la un etaj al castelului, de unde ele nu puteau să coboare, timp în care inventau tot felul de jocuri de-a războiul. Involuntar, în toiul „luptelor” pe care le duceau, mulţi dintre ei au fost martorii unor întâmplări bizare, când la locul încăierării apăreau nişte făpturi transparente, îmbrăcate în uniforme de soldaţi.
Castelul Banffy (ilustraţie de Cserna Karoly)
Două fete din Bonţida, Maria şi Ionela, au descoperit pe când aveau doar 10 ani un tunel subteran secret, care făcea legătura între Castelul Banffy şi biserica greco-catolică din localitate. În scurt timp, acest tunel a devenit noul loc de joacă preferat al copiilor. Tunelul era relativ mare, copiii descoperind în el şi ceva care semăna foarte mult cu un mijloc de transport care fusese folosit, se pare, pentru a-i transporta în secret pe cei de la castel, la biserică. Când adulţii au aflat despre tunel, l-au astupat imediat, ca acesta să nu se prăbuşească peste copii. Totuşi, înainte de astuparea tunelului, un grup de băieţi intraţi să se joace în subsol au fost luaţi prin surprindere de zeci de lilieci apăruţi din senin. Mulţi tineri se jucaseră de-a lungul timpului acolo şi nimeni nu văzuse niciodată lilieci. Toţi localnicii consideră că împrejurimile şi castelul sunt bântuite. De-a lungul timpului, au fost raportate de martori oculari numeroase apariţii de fantome bănuite a fi ale celor care au murit în timp ce castelul era folosit ca spital militar de către germani. Mulţi au văzut siluete de soldaţi germani şi de oameni în cârje apărând, dispărând sau plimbându-se printre zidurile castelului.
Conacele din Prahova
Casa Bellu de la Urlaţi
Casa Bellu (Urlaţi)
Deşi puţine, în România încă mai există câteva localităţi unde pot fi admirate conace originale, în care au locuit cândva boierii de pe vremuri. Multe dintre acestea sunt bântuite. În localitatea Urlaţi, de exemplu, încă se mai păstrează clădirea mică a conacului Bellu, un adevărat monument de arhitectură românească, ce datează din anul 1800. În interior pot fi admirate mobilă de epocă frumos sculptată, tablouri şi icoane, cărţi vechi şi porţelanuri de mare valoare, toate adunate de familia Bellu, înrudită prin alianţă cu Cantacuzinii, Văcăreştii şi Câmpinenii. Deşi este frecvent vizitat, nu de puţine ori, noaptea, se aud zgomote ciudate, venind din podul casei. Se spune că soţia lui George Bellu, Odette, bântuie casa, fără a putea să îşi găsească liniştea nici după moarte, din cauza lipsei de fidelitate a soţului ei.
Micul Trianon din Floreşti
În 1907, Grigore Cantacuzino a dat ordin pentru începerea unei construcţii care avea să fie o copie fidelă a Trianonului de la Versailles, pentru a-l face cadou fiicei sale, Alice Cantacuzino. Acesta a devenit Micul Trianon de la Floreşti, care a fost finalizat în 1914. Ulterior, i se adaugă conacul Sângeru, de pe Valea Cricovului Sărat, şi conacul Urlăţeanu, de lângă Ceptura, toate monumente arhitecturale impresionante, despre care localnicii spun că ar fi bântuite de fantomele celor care au locuit acolo în vremuri apuse.
Castelul Bran
În anul 1211, începea construcţia unuia dintre cele mai cunoscute castele ale României. Este vorba despre Castelul Bran, finalizat în anul 1377. Iniţial, castelul a fost construit cu scop militar. Ulterior, i-a fost adăugat în anul 1622 un turn în partea de sud, conform instrucţiunilor principelui Gabriel Bethlen, căruia i s-a alăturat, mai târziu, un turn dreptunghiular, în partea de est. Abia în anul 1920, cetatea a devenit castel, aflându-se în proprietatea Reginei Maria, care a dat ordin pentru realizarea unor importante lucrări de restaurare.
În anul 2012, un grup britanic de cercetatori din domeniul paranormalului a venit la Bran, cu intenţia de a realiza prima investigaţie serioasă a bântuirilor de la castel, care deveniseră folclor local. Folosind o aparatură specifică, aceştia au luat contact cu spiritul Helenei, o fată născută la Bran şi moartă în acelaşi loc, la vârsta de 27 de ani. Totuşi, localnicii susţin că locul este bântuit de mult mai multe spirite, printre care se numără şi spiritele Reginei Maria şi cel al lui Vlad Ţepeş. Localnicii mai declară şi că, într-un anumit loc din castel, în unele seri, poate fi simţit, ca din senin, un miros foarte puternic de violete, florile preferate ale Reginei Maria.
Castelul Corvinilor din Hunedoara
Castelul Corvinilor (ilustrată de epocă)
Inclus, şi el, pe lista celor mai bântuite castele ale Europei, Castelul Corvinilor este simbolul oraşului Hunedoara şi un exemplu important de arhitectură gotică din Transilvania. Cunoscut şi sub denumirea de Castelul Huniazilor, cetatea ridicată în secolul XV, de către Ioan de Hunedoara, se mândreşte şi cu numeroase legende. Cetatea avea dublu rol, atât strategic, cât şi de reşedinţă feudală. Din acest motiv, castelului i-au fost adăugate, în timp, camere de onoare precum şi noi turnuri.
Blazonul familiei nobiliare a Corvinilor prezintă un corb care ţine în cioc un inel de aur. Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a avut un fiu nelegitim cu o femeie de o frumuseţe rară din Ţara Haţegului, dar, pentru a o proteja de necinste, regele i-a aranjat căsătoria cu Voicu, unul din bravii săi oameni de încredere. În plus, i-a lasat şi un inel pentru copil, ca acesta să poată fi recunoscut peste ani, când avea să vină la Curte. Legenda spune că, într-o zi, un corb ar fi furat inelul, iar tânărul Ioan de Hunedoara l-ar fi ucis cu o săgeată. Astfel, inelul a fost recuperat, iar regele, impresionat de cele întâmplate, a decis să transforme imaginea corbului în simbolul de blazon al familiei Huniazilor.
Despre fântâna din curtea interioară a castelului se spune că ar fi fost construită de trei prizonieri turci. Acestora li se promisese libertatea în schimbul construirii fântânii, dar după ce au muncit 15 ani pentru a găsi o sursă de apă potabilă, nu au mai fost eliberaţi. Legenda este susţinută şi de inscripţia de pe fântână, care spune: „Cel care a scris această inscripţie este Hasan, care trăieşte ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”. Din acest motiv, turiştii turci, şi nu numai, aruncă monede în apă, pentru a răsplăti cumva truda prizonierilor. De asemenea, sub Sala Cavalerilor, există o celulă în care se spune că a fost ţinut închis Vlad Ţepeş, captiv multă vreme la curtea „rudelor” lui româneşti, devenite regi ai Ungariei. Legenda spune că, silit să mănânce şobolani, ca să supravieţuiască, şi-ar fi pierdut minţile, devenind… Dracula.
Pe lângă toate aceste poveşti, numeroşi turişti sosiţi să viziteze castelul au surprins siluete fantomatice în fotografiile făcute în incintă. Publicate pe Internet, fotografiile au făcut înconjurul lumii şi au adus Castelul Corvinilor în topul celor mai bântuite castele din Europa. În plus, cu câţiva ani în urmă, nişte turişti au reuşit să îi păcălească pe paznici şi să rămână fără ştirea acestora în castel, peste noapte. A doua zi, au ieşit din castel înspăimântaţi şi plini de răni şi vânătăi. Ei au declarat că peste noapte ar fi fost ţinuţi prizonieri de o fantomă foarte violentă, care i-ar fi lovit în mod repetat, provocându-le respectivele răni.
Castelul Cantacuzino de la Buşteni
Castelul Cantacuzino
Realizat la cererea prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino, Castelul Cantacuzino din Buşteni a fost finalizat în anul 1911. Până în 1948, castelul a aparţinut familiei Cantacuzino, după care, în urma naţionalizării, acesta a ajuns să fie folosit pe post de sanatoriu, de către Ministerul de Interne. După retrocedare, picturile originale au început să fie restaurate. Astfel, în pavilionul central pot fi admirate portretele membrilor familiei din ramura munteană a Cantacuzinilor, împreună cu colecţia heraldică a blazoanelor familiilor înrudite prin alianţă. Recent transformat în muzeu, castelul poate fi vizitat. Nu puţini au fost turiştii care, în timpul vizitei, au făcut poze în care, spre surprinderea lor, au apărut acele sfere luminoase, cunoscute sub denumirea de „orbi”.
Familia Cantacuzino a avut o istorie tumultuoasă, mulţi dintre membrii ei murind de moarte violentă. Nu doar Castelul Cantacuzino este bântuit, ci şi întregul domeniu al acestuia. Există anumite zone unde noaptea se aud sunete înfricoşătoare. De asemenea, dacă se fac poze în anumite locuri de pe acelaşi domeniu, cu sau fără blitz, în ele apar siluete negre, „orbi” care emit lumină proprie, sfere luminoase care zboară printre copaci şi dâre de fum albicios, acolo unde cu ochiul liber nu se poate vedea nimic.
Castelul Iuliei Hasdeu
Castelul Iuliei Hasdeu
Bizar prin arhitectura lui, total nepotrivită cu stilul caselor prahovene, Castelul Iuliei Hasdeu a fost construit de către bătrânul Hasdeu în conformitate cu indicaţiile primite în timpul unor şedinţe de spiritism, de la fiica sa, trecută în nefiinţă. Copil precoce, cu care tatăl se mândrea foarte mult, Iulia Hasdeu a murit la vârsta de doar 19 ani, în anul 1888. Îndurerat, bătrânul Hasdeu s-a dedicat în totalitate amintirii fiicei sale. Dorind să intre în contact cu spiritul acesteia, scriitorul a încercat să îi simtă prezenţa în cavoul în care trupul acesteia fusese îngropat, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, şi se spune că ar fi reuşit. Astfel, conform instrucţiunilor primite de la spiritul fiicei sale, Hasdeu construieşte, în doar trei ani, întregul castel de la Câmpina, conceput în aşa fel, încât să faciliteze comunicarea tatălui cu spiritul fetei.
Castelul este construit având la bază principiul numerelor 3 şi 7 şi este plin de simboluri la tot pasul. Se spune că spiritul fetei intră în castel printr-o cameră obscură, legată de camera de alături printr-o gaură perfect rotundă. Aici, tatăl şi fiica ţineau sesiuni de fotografiere spiritistă, tatăl încercând să surprindă în poze imaginea spiritului fetei sale. Localnicii declarau că noaptea, Iulia Hasdeu putea fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui. În alte nopţi, bătrânul Hasdeu ieşea la geam şi urla ca un lup. Altă dată, câţiva localnici au văzut chiar spiritul fetei, perfect materializat, ieşind pe terasă cu un buchet de margarete în braţe. A doua zi, un măturător a găsit pe jos, lângă gardul castelului, margarete, deşi sezonul acestora trecuse demult. Chiar şi în prezent, localnicii susţin, în continuare, că noaptea pot fi auzite melodiile cântate de Iulia la pian, însoţite de aplauzele şi laudele tatălui.
Castelul de la Poenari – Argeş
Cetatea Poenari
Construită de familiile unor boieri ai lui Vlad Ţepeş, în apropierea părţii argeşene a Transfăgărăşanului, Cetatea Poenari a fost ridicată ca pedeapsă pentru uciderea lui Mircea, fratele domnitorului. Legenda spune că pentru lipirea pietrelor a fost folosit mortar amestecat cu sânge de om. În trecut era practicat un obicei conform căruia cel care voia ca cetatea construită de el să fie puternică şi să dăinuiască trebuia să sacrifice un om viu, între zidurile construcţiei. În multe cazuri, nu era sacrificat doar un singur individ, ci mai mulţi: bărbaţi, femei şi copii.
Nu se ştie cu exactitate câţi oameni au fost sacrificaţi pentru construirea Cetăţii Poenari, dar localnicii susţin cu certitudine că această cetate este bântuită de spiritele celor care au murit la construcţia ei. Unii istorici susţin că ar fi fost vorba de 1.500 de sacrificii umane, în timp ce alţii reduc numărul la câteva sute. Un lucru este cert: lucruri stranii se întâmplă în cetate, mai ales după lăsarea serii. Spiritele celor decedaţi se manifestă violent, oameni şi animale fiind adesea atacaţi de entităţi invizibile, mai ales după lăsarea serii.
Jurnalim's Blog 